Ză Great Concediu... part.I

Well... totul a început cu vreo 2 sau 3 luni înainte când am zis da... vin... şi pe când era concertul Rammstein toate incertitudinile au dispărut şi itinerarul era clar...

Apoi a urmat o lună de investiţii în echipament... mulţam lui Şefu’ şi la discountu’ de salariat :D... astfel am ajuns să îmi fac primul meu echipament de dormit iarna lângă cabană :D...

Erau programate 3 săptămâni... o săptămână câte un vârf... unu a fost bifat de restu’ eu oleacă mai jos... de ei... Apoi s-a stricat vremea în Alpi... Fiecare dintre noi a văzut într-un fel sau altul întreaga excursie... perspectiva diferă de la om la om... eu o zic pe’a mea...

Ş’aveam o febră muscularăăăă... de la Ascuţit şi Sanşil de abia coboram scările de la bloc cu bagajele care... fuseseră atent selecţionate şi aliniate în camera colegilor care erau plecaţi la mare... Trebuia să am strictul necesar într-un rucsac de 80 de litrii... deoarece urma să fim 5 persoane într-un Golan aka Tzutzoi... dintre care 4 eram şi cu casa’n spate... mâncarea am luat-o în ultimul minut deoarece colega de apartament se blocase în cameră... astfel am văzut la ce se foloseşte Pioletul... Luni sosi ziua plecării... şi ultimele cumpărături în grabă... eu mi-am folosit ziua liberă pentru a nu pleca direct de la servici numai pe la 18:00... şi of we went...

Ale... Doru... Vladimir... Ana... şi... subsemnata... Aghi sub euforia Ascuţitului Pe drum ne-am prostit... şi plictisit... Fiecare în treaba lui... Câte-o lectură... ici colo... Am condus... iute ca vântul mai încet ca gândul... că Golanu’ era plin... plin... După zborul prin Ungaria... Ale a predat ştafeta frăţiorului... iar eu am trecut drept copilot... deja se întuneca... pe parcursul serii şi al ieşirii din Ungaria şi Austria... am făcut cu schimbul... dimineaţa Vladimir preluând volanu’ şi noi Vampirii la somn... Vânjos Vladimir prin Austria rămasă şi oleacă de Elveţia... vreo jumate bună ne-a condus... Şi după indicaţii... din ”Cur” ne-a scos... apoi un somn am tras... că eram pe naţională... autostrada era  scumpă... un puppy face a la Doru... un mic popas... cu Tzutzoiul... şi noi la masă..Vă prezint... Mâncarea de Mâncare a Întregului Concediu... S-a schimbat şoferul... şi a urmat un fel de Transfăgărăşan x 10... Şi... poze cu Marmota :D Apoi... încă o schimbare de nivel... cu Aghi la serpentine :D... şi poze cu lacul la final de înca 2500m Coborâţi în Valea Aosta... am pornit spre Cervinia spre primul camping... zis şi făcut... dimineaţa eram fresh şi cu bagajele pregătite de urcare... spre Carrel... Prin Cervinia căutam vremea ... Ce-am aflat nu era foarte plăcut...urma  o zi cu ploaie...si 3 cu soare perfecte... la ce ne-am gandit.... hai să urcă... priveliştea de jos.... parcă ne momea... Norii se jucau... Noi spre Abruzzi ne îndreptam... Şi la Abruzzi ajungeam... şi spre Carrel ne holbam... şi ne gâneam... dacă vom ajunge cândva...şi la deal... greşind poteca :D după momâi... ne-am tot ghidat... vopseaua roşie nu prea se vedea.... ...şi ca prin minune...de după nori...Carrel apărea în zare... încă pe lumină... era sus... pe o stâncă... şi voci de oameni se-auzeau... păreau aproape... în fundal... muntele fumega.... vreme rea parcă se prevestea...şi încet se-ntuneca... şi pe traverseu noi ajungeam... Elveţia noi o vedeam... hop pe după Col du Lion... apoi... întunericul se lăsa... şi frigul ne cuprindea în timp ce în depărtare fulgere se arătau... şi câte-un fulg pierdut pe feţe ni-i se topea...în timp ce pe lumina frontalei ne chinuiam... la acel perete vertical ... şi parcă totul era un coşmar... ce nu se termina...

Şi era o funie cât un braţ de groasă... şi peretele vertical şlefuit... şi putere nu mai aveam... dar cu chiu cu vai... cu toţii am trecut... degeraţi din cale-afară... şi ghici ce... în faţă înc’o funie se-arăta... era ultima.... şi la Carrel ajungeam... cu bine ...şi era târziu... şi echipele ce erau... de pe vârf credeau c-am aterizat.... la aşa oră târzie... şi la mâncat ne-am pus... După masa copiasă... ne-am instalat la somn... ca dimineaţa să renunţăm la orice gând de-a urca mai sus... şi să lenevim în voie... cam aşa a şi rămas atmosfera... deoarece... vremea a doua zi  era schimbată radical... white out!!! Am rămas sus... 3 ucrainieni, 2 italieni şi noi 5... ziua de white out ne-a cam dat peste cap socoteala de 2 zile numa... şi a mai adăugat încă două.... dar la provizii nu... totul se poştea...

Ziua de white out...  a fost ceva de genu.... hai să dormim că poate ne trece foamea... ne-am abţinut cât am putut... şi ziua a trecut .... dar seara am mâncat o supă...

După un somn adânc... dimineaţa îl aud pe Doru... ”Wow ce răsărit şi ce senin e afară!!!” în 3 secunde mă împiedicam de tocul uşii să ies să fac poze... :D A urmat oleacă de leneveală... apoi o nouă sesiune de poze şi plajă :D    Spectrul Broken... Afară pe terasă ;;) Şi Prânzul Poştit.. ...şi apoi apusul... şi a urmat un somn... greu... cu emoţii... şi cu un gol în stomac la trezire... ...era ciudat, nu mă simţeam ca în sesiune... priveam foarte otimist traseul în sus... dar nu după timpii scrişi... auziţi... citiţi etc, simţeam eu că ar fi alt timp... al nostru... am plecat la 5 cam a 3-a echipă... ne-a depăşi o echipă de francezi... şi nişte nemţi/elveţieni  care urcau la liber... ş-am mers continuu... în porţiuni verticale şi la intrarea de la început.... ză great intrare surplombată dar cu lanţ... puii mei lanţu la 5 dimineaţa cu manuşi şi toate cele... şi introducerea în surplombă... era un preambul bun... cu ”” de rigoare... ideea este că m-a demoralizat oleacă... dar am trecut peste şi am început să îmi văd treptat paşii că începea să se lumineze... începeam să mă concentrez... să simt stânca deşi aveam colţarii în picioare ceea ce mă incomoda... dar îmi plăcea...   eram fericită când veneau porţiuni mai dificile şi mă apucam de filat... erau momente de tragere de aer... până am ajuns în creastă... unde s-a mers concomitent în ritm... mai alert... :( ...mă simţeam aproape... îmi bătea inima şi mă simţeam ajunsă... cam în zona din poză... şi nu îmi venea să cred... :) până oleacă mai sus... după Pic Tyndall... când am zis... ”Neah... nu mai urc!”... şi gata... am admirat peisajul... am facut poze... şi m-am gândit la nemurirea sufletului... vreo 6 ore de aşteptare... Pe când X-ul era desupra... Matterhornului... şi restu’ atingeau vârful... (Ale, Doru şi Vladimir)... ....apoi a urmat retragerea...

Eu plictisită şi bătută de vânt... nici în sus nici în jos nu aveam curaj să merg... lipsă de experienţă... am stat şi am aşteptat cu gândul că m-o lua careva... am aşteptat degeaba... italienii au trecut ca vântul şi ca gândul... cei la liber la fel... amu io nu-s batman ca ei... poate dacă ar fi fost cea mai extremă situaţie... da aş fi făcut singură retragerea dar... era prima dată pentru mine în Alpi... traseu necunoscut... în fine... m-am gandit la opţiuni: ei sunt acolo, ei vin incoace deci decât să plec în hazard pe unde am venit, nesigură pe forţele mele propri... am acceptat ideea de aşteptat... mi-i se pare sigur şi logic.

Dar... penultima echipă... 2 cehi... au avut o inimă imensă şi au acceptat prezenţa mea cu ei... le-am multumit şi încă le mulţumesc, în fiecare mail care îl mai trimit lui Tobias... i-am încetinit din moment ce am fost 3 la o coardă... nu m-am mâţâit şi am tras de mine să nu trebuiască să mă aştepte... după cum au socotit cei doi... am ieşit din creastă exact la apusul soarelui... când vântul de miază-elveţiană începea să bată... ai mei ajunseră de unde mă pescuiseră cei doi şi au traversat creasta pe acel vânt de neuitat...

Ce m-a impresionat la echipa cehă a fost modul în care coechipierul lui Tobias un domn de aproximativ 54 de ani dacă nu mai mult si-a păstrat calmul şi răbdarea... la fiecare rapel filând coarda cu atenţie pentru a vedea dacă nu are rupturi... desemenea modul în care căuta ruta de rapel... în zona de lung traverseu dintre creastă şi refugiul Carrel... traseu care din cauza întunericului impunea atât atenţie/experienţâ şi un psihic de inginer (adică să fii o persoană care pur şi simplu să nu te pierzi şi să te concentrezi la ce e în jurul tău... că o dată ajuns acolo... teoretic şi practic ieşi de acolo)... şi da au fost momente în care stăteam 2 într-o regrupare într-un cui ruginit şi cu mâna pe stâncă să nu exercităm forţă mare asupra lui... cui care de fapt ne-a indus în eroare şi ne-a scos de pe rută... dar o dată reveniţi pe rută... gândurile dispăreau, picioarele se dezgheţau... şi cheful de vorbă mai revenea... Cordelinele şi corzile lăsate erau mană cerească... totodată am folosit pentru prima dată verigile rapide...

Neparcurgerea vârfului anul acesta, DA!, m-a făcut să mă zgâriu pe ochi că nu l-am dus la capăt deşi puteam... dar nu se compară cu ce am câştigat... mi-am cunoscut o limită ce poate fi depăşită, nu ştiu cum trebuie să o privesc, cu frică sau cu... mândrie... momentan m-am şocat pe mine şi doar sunt curioasă de acea limită... nu tind să o depăşesc în curând doar să mă rezum deocamdată la ea :D

Au continuat rapeluri interminabile... dar nu mai simţeam frigul... e drept ca aveam 3 pereche de pantaloni şi pufoaica de asemenea... în schimb manuşile tot cele de polar au rămas... treptat se vedeau frontalele alor mei... care se tot uitau noi pe unde mergem... s-au ghidat ei ce s-au ghidat... de auzit se auzea... ^&%**&#% coarda #$##$$ şi multe alte #$%$%... auzindu-i Tobias... urla câte un ”Hello!!!”   Apoi îi traduceam...

După o creastă se zărea Carrelu... şi au mai urmat vreo 6-7 rapeluri... dar pe când să ajungem la ultimele 4... ca din puşcă ieşeau frontalele din refugiu... deci instant... ne-am trezit cu vreo 20 de echipe cum fugeau pe lângă... când ne-am uita la ceas era deja trecut de 5... o echipă ne-a întrebat ”De ce renunţăm aşa repede?” mare a fost mirarea după ce i-am răspuns... ideea e că am ajuns la refugiu pe când răsărea soarele :D... a fost un traseu cu 2 răsărituri şi un apus...

Am luat somn instant... ce mâncare... ce e aia foame... mâncare nem... somn da...

Apoi pe când m-am trezit ai mei erau ca lemnu... ajunseră şi ei la o oră jumate după... şi dormeau unii într-alţii ca sardinele... şi dormeau bine :D...

Am mancat o supă din plic... şi împreuna cu Ana ne-am hotărât să îi trezim... nu a dura mult... şi pe la ora 14:30 începeam coborârea spre Abruzzi... pe o vreme nici prea caldă nici prea rece.. .Pe traseu... mi-am dat seama ca norii sunt diferiţi... au alt volum... altă perspectivă... La plecare... vârful fumega... Vârul. Pic Tyndall şi ca de fiecare data... noaptea se anunţă... ...nurmal ca am ajuns pe întuneric în Cervinia... şi direct în camping... duş şi somn... următoarea zi... fiind o zi de leneveală şi de tras de timp... ... după prânz... ne-am împachetat şi cu direcţia Courmayeur... cu o mică oprire în Aosta... şi apoi în campingul:DAle ocupa tot cortul :D Doru maşina... ...împrejurimile de dimineaţă... Şi mutre de dimineaţă :D Mic dejun şi evoluţia crescândă a unei... podoabe... parcarea... plimbarea în căutarea vremii bune... ...o privire de... în gol... spre o restanţă.... şi... terminare de tură propusă... mai repede că noh... vremea nu pote fi programată... concediu da... dar niciodată împreună... ...nu a fost să fie vreme bună prin Europa aia cu munţi înalţi... yahoo weather a zis mergi spre sud cât poţi... şi duşi am fost... spre sud...