Cică era o dată ca-n poveşti... o Blondă care era în anu I de Drept şi era departe de casă şi îşi achiziţionase la 1 Mai un snowboard. Era primul pe lume şi era Made in Austria cu legături Oxygen ca şi rolele din copilărie. Doar că boots încă nu găsise pentru ca era luna mai şi zăpadă nu se mai găsea doar în munţii înalţi...
Într-o zi Răzvanus Cocalarus propusese o ieşire în Bucegi la un concurs numit Ecoul Mălinului... cică se dădea lumea cu placa şi cu skiurile, doar că trebuia prima noapte să dormim la cort... Diana Zăpacita şi cu mine nu am stat pe gânduri şi pe loc am zis DA... A urmat o săptămână de căutat un sac de dormit... şi găsit unul pe măsură... din păcate nu prea încăpea în ghozdănelul meu... aşa că mi-am cusut nişte chingi şi am rezolvat cu totul problema spaţiului :D...
Eu şi sacul meu de dormit =))
Studenţii fiind în acea vreme... se călătorea pe timpul nopţii până în zorii zilei... direcţia Buşteni cu oprire prin satul unde Negrii mititei se urcă şi ascultă manele... 
Era sfârşitul concursului... şi înainte de coborâre pe mirobolanta Vale a Mălinului... făceam prezenţa... cand am văzut imaginea montaniardului... nu stiam cu ce se manâncă muntele... iar tipul pe care l-am văzut parca era Vin Disel în Pitch Black... era îmbracat in roşu, avea colţari în picioare, un piolet (eu îi ziceam târnăcop), parazăpezi, ochelari asemănători cu cei a lui Vin Disel... şi în spate un rucsac imens Solitaire. În acea clipă m-am gândit ce tare se asortează echipamentul cu persoana.... solitară pe care un domn de la Salvamont l-a întrebat unde merge... iar el i-a răspuns... ceva de genu ... ”Niiiii colea după colţ la Vf.Omu” ...
Privit şi admirat profilul omului de munte... şi la Vale cu noi... Iniţial Răzvan mă întrebase dacă sigur vreau să merg la vale pe placă... eu dăăăăăhhhh.... nu degeaba am cărat-o până acolo... Virgi, Anca şi Diana o luară la pas... avantaj 15 min şi eu cu R. pe placă...
Ce e aia un VIRAJ???....Răspuns: ceva ce eu nu am apucat să fac... în schimb am învăţat să fiu expertă în stilul FRUNZĂ... Întrarăm în hău... în frunză, în cap, cu capu în jos, într-o dungă, într-o veselie, era ud, frig, sacu de dormit zbura de fiecare data când făceam un dublu tulup printre pereţii chingile au ţinut, nu s-au rupt... săream în zbor după el... cantam când apucam să ating cu placa zăpada... mă mai opream să îmi trag sufletul şi de frig trebuia să mă mişc... greşeala fu a mea... a noastră... a tuturor când ratarăm poteca din dreapta... nici eu, nici ceilalţi nu o văzurăm... R. aştepta pe cei la pas... pe care eu îi depăsi când paralel cu mine in stilul fundeni Diana, cu picoarele înainte luă din plin... pe Virgi, care politicos fiind... încerca să o oprească din alunecare... Virgi fu cel care simţi oleacă bocancii lui Diana...
Văzând că nu vin ai mei oameni... m-am oprit să îi aştept... când de pe un vâlcel am auzit un urlet... era un animal, primul lucru la care m-am gândit a fost... gata ăsta-i lup... şi am început să îmi fac în cap diferite scenarii din filmele de groază, nu am mai stat mult pe gânduri şi m-am gândit să o iau în continuare la vale... vale care se tot îngusta, şi la un moment dat nu m-am mai putut opri...de ce oare... era deja gheaţă ... am încercat să cantez... dar la un moment dat m-am trezit în aer... şi apoi o scurtă aterizare amortizată cu picioarele, şi cu un bolovănel între picioare care m-a ajutat la frânare... m-am oprit exact în buza unei alte săritori, nu de 2 m ca şi cea peste care am zburat ci un pic mai de 2 ori mai măricică... şi fără zăpadă la bază...
Am stat câteva minute să îmi revin... m-am uitat în jur şi am observat că nu am unde să mă mai duc... în jos era abrupt, iar in sus era un bolovan fără nici o priză, iar de ocolit nu putea în bocanci numai...am stat şi am urlat vreo 15 minute bune dar care mi-i s-au părut că erau ore... până am auzit vocile alor mei... după urletul meu deja răguşit, toţi s-au gândit la ce era mai rău... mai ales când R. s-a întors după cordelina care o avea la el de fiecare dată şi care a fost foarte utilă... la căratul meu afară din săritoare... cu greu am ieşit din impas şi m-am reuinit cu grupul care erau fericiţi că nu mi-am rupt nimic...
După dezbateri deoarece începea să se întunece, iar noi nu aveam hartă, marcaje sau habar de zona în care ne aflam am decis că trebuie să cerem ajutorul celor de sus... zis şi făcut, după vreo 45 de minute, cei de sus au trimis 2 iscoade, care ne-au luminat calea spre Gura Diham... cale plină de peripeţii... ce e aia FRONTALĂ... lumina mea era de la un led de la o brichetă...
Înaintea sosirii celor aleşi... băltoaca din bocancii mei folosiţi la maxim atât ca şi bocanci de 3 sezoane, cât şi bocanci tehnici de iarnă şi bootsi de snowboard... au cedat termic... frigul cuprinzându-mi tot corpul... oboseala la fel... ţuica picase într-o crevasă... eram în transă... până s-au auzit cei de sus şi care mi-au promis că pana la Gura Diham voi fi fierbinte :) ... aşa a şi fost, mai ales pe ultima sută de metri când ursul care ne urmărea de ceva vreme s-a făcut auzit la vreo 50 m de noi...
Ajunşi la destinaţie... focul era făcut... Pârvu ne aştepta oleacă îngrijorat... da Pârvu... nu de alta dar cortul era la noi... am îndeplinit formalităţile, am mulţumit Salvamontului care ne-a călăuzit în pace... şi ne-am pus la somn, somn instant... peste plăci... aşa de bine am încăput, deşi cu o seară înainte plăcile au stat afară din cort legate cu Cordelina magică... de piciorul lui R. în cazul în care cineva ar vrea să le fure... sus la 2500... noaptea din spatele Sfinxului...
Dimineaţa... dureri şi febre musculare puseră stăpânire peste trupurile noastre... era lumină afară... dar nimeni nu îndrăznea să se ridice... eram ca mumiile într-un sarcofag, dar nouă ne convenea... nu conta poziţia...
Ză end
