Boardin' prin Retezat...

Participanţi: Răzvan (Timişoara dar albanez), Oana (Drobeta Turnu Severin) şi Andreea (Aghiutza de prin CJ dar şi ea albaneză)

Oaia cu corniţe nu fu cu turma prin Ceahlău... ci cu placa prin Retezat...

Marţi în grabă iau bagaju’ cu haine pentru spălat etc mă duc în staţie să prind busu să ajung la gară... muama ce tare mă duc în Părâng să mă dau cu placa... Animal rucsac în spate, micuţ rucsac în faţă cu booţii şi janta cu aparat într-o dungă... stau ce stau nu mai am răbdare... hm... parcă lipsea ceva... PLACAAAA... fugă înapoi acasă... ia placă... ia taxi... gară... tren Alba Iulia...

Ajunsă pe-acasă sun pe Răzvan... nimica... nu ştie unde mergem... miercuri seara la un suc îmi dă vestea cea mare... ” mergem în Retezat”... mă uit la el... mă uit la cer adică pe pereţi şi înjur... nu că nu aş vrea să merg dar nu aveam sac de dormit, paRăzăpezi doar... bocancii cei în cauză...

Day 1

A rămas stabilit... joi la ora 8.30... Răz era prezent cu maşina... băgarăm animalul de rucsac în portbagaj... iar plăcuţa mea lângă a lui înăuntru pe bancheta din spate... altă viaţă... NO MORE PERSONALE... perfect sănătoşi cu Meg cea Roşie zburăm pe autostradă... la propriu... cu somnul prin gene şi cu incertitudinea vremii, în gând priveam orizontul...

Cât ai clipi cu ochii am ajuns în Ohaba De Sub Piatră unde făcurăm un popas la Rustic să ne facem provizii dulci... la ce se gândi Răzvan hai luăm 2 sticle de suc la 2,5(Generaţia Coca Cola = cei care merg la munte cu suc şi nu cu tărie) şi clar... Aghiutza trebuia să care una dintre ele... dar degeaba îi explicăm că am conserve de pateu vegetal şi de porumb că nu avu milă de spatele meu... astea pe lângă hainele şi booţii şi placa atârnată de animalul de rucsac...

Şi o luarăm pe drum în sus cu Meg Cea Roşie... cu un oftat îmi aduceam aminte cum amu un an... acel drum era făcut pe jos parţial... că la ocazie nu ne lua nimeni...

Oprind din loc în loc şi admirând de la depărtate Retezatu’ apoi unele probleme tehnice... în cele din urmă ajunserăm în Cârnic unde ne-am mobilizat şi am pornit urcarea vieţii... lângă colonie îl întâlnirăm pe Ax... care curta la o căţeluşa frumoasă foc... păzitorul tomberonului de prin zonă...

De acesta dacă m-am bandajat de acasă la dragele călcâie... şi A FUNCŢIONAT... nici o bătătură ^:) ^ Kya... şi tehnică neuitată à la Tămăduitorul Valentin ^:) ^...

Muamă... şi când mi-am pus animalul în spate... rămăsei fără aer... şi Oana din loc în loc mă mai trăgea în chip... ca acasă să văd ce feţe schimonosite aveam...

Pe traseul de drum forestier zăpada era superbă... numa bună de coborât pe placă... se mai vedeau şi urmele de ratrac sau ceva de genul cu şenile care urcau până la Pietrele... chiar dacă era un pic umedă, zăpadă, era superbă de coborât... până la mina sau acolo unde se găsesc tuburile care coboară de pe sus de la munte... nu era fir de impediment...

Cu greu ajunsei la curba unde cică mai erau 30 minute până la Cabana Pietrele care cică arse cu vreo câteva săptămâni şi mai jos scria o oră şi ceva până la Genţiana...

Am luat-o spre Genţiana cu pauze din 15 în 15 minute...  ritmul oki... constant şi pe mine în faţă... pădure verde... zăpada... un contrast ca în basme... chiar dacă cerul nu era albastru... vântul nu adia deloc... era o linişte... doar paşii pe zăpada se auzeau în ecou..

Ajunserăm la o altă intersecţie unde făcurăm un popas... şi am pornit apoi cronometru... 30 min până la Genţiana... le-am făcut în 20 min... adevărat sprint...

Apoi se vede la primul luminiş o parte din Şaua Pietrelor... apoi... vis-a-vis... alt sistem de creastă... am uitat că am bagaj în spate... eram în rai... uitai de toate grijile...

Apoi văzui Cabana Genţiana cum răsare de după brazi...

Ajunşi nea’ Ciobi şi-aminti de noi de acu un an... eram printre puţinii care urcăm cu placa atâta drum... şi ghici pe cine găsim sus... Ax... muamă şi ce viteza băgase până sus... pe drum trecuse ca vântul şi că gândul... pe lângă picioarele noastre... cu un lătrat ironic... ” mdeah, voi oamenii pe 2 picioare!!”

Ne-am cazat... toţi trei la etaj să fim la căldură... şi ne-am cunoscut colegii de cameră... Isa, Mishi, Leo şi Florin... ne-am postat la o mâncare şi am... păpat de parcă nu mai păpasem de sute de ani...

După o masă copioasă... Oana se puse la un somnic... şi din lipsă de ocupaţie cu Răzvan o luai la deal să testăm zăpadă şi ceva dealuri prin apropiere...

Vremea nu era foarte bună deci... nu mai luai aparatul... şi pornirăm în recunoaştere de teritoriu..

Cum urci pe dreapta se vedea o vale superbă... wow... am zis să urcăm şi să testăm... teoretic era uşor... dar nefiind potecă, am bătut cu rândul până pe unde începeau stâncile... cu greu priveam în jos că pur şi simplu ni-i se tăia răsuflarea... dar am urcat... şi sus ne-am pus scândurile în picioare...

Era o vale destul de abruptă... cu ceva urme de avalanşă minusculă dar era oki zăpada...

Am pornit... am alunecat în pace... am luat ceva arbuşti în braţe... eu zburai de câteva ori peste cap... nu de alta dar placa nu prea îmi alunecă.. în cele din urmă intrarăm pe potecă ce duce spre cabană că începea să se întunece...

Ca să profităm de cele 2 ore de lumină de la generator... bec ce se afla şi afară... am construit o mică trambulina de zăpadă... şi Răz mă forţa să încerc 180... şi culmea culmilor... îmi reuşi...: D... dar mai căzui de câteva ori intimidată de lătratul lui Ax..

La căldurica... cu haine uscate şi groase ne-am pus la taclale... mai în engleză... mai în germană... mai la un şah care a durat ore întregi... mai la o poveste despre locuri pe unde a fost fiecare... totul la lumina lumânării...

Totodată s-au pus bazele unei ture din dimineaţa ce urma... se dorea urcarea pe Vf. Peleaga... noi mai cu placa am zis să încercăm măcar până pe Şaua Bucurei să ajungem... adică nu era nimic sigur...

Unii ca mine nu au rezistat jocului de logică şi somnul mă găsi destul de repede...

Day 2

Dimineaţa pe la ora 8 harmalaie mare... mă trezi... şi o zbughii afară să văd cum e vremea... şi când văzui cerul... SENIN... apă rece pe faţă să fiu sigură că nu visez... şi viteză după aparat... apoi după Răz şi Oana... să îi trag jos din pat...

Cu chiu cu vai se treziră... mâncare... ceai cald... şi hop ne alăturarăm turmei... în câteva clipe eram pe poteca la deal... la ce fericită ce eram... uitai de frig de oboseală... şi de faptul că pe la ora 9.30 acasă dormeam dusă...

Cu Mishi în frunte...  ritmul a fost din prima foarte tare... şi ne cam trăgeam sufletul... ca noh noi aveam şi plăcile în spate... ţelul nostru era să urcăm până unde se poate şi apoi să se şi coboare...

Traseul era superb... în viaţa mea nu am crezut că voi vedea aşa ceva... mai ales în România... munţi pe care numai în poze mă minunam, munţi care se scăldau într-un văzduh albastru... iar soarele reflecta zăpada... şi parcă erai înconjurat de diamante... deci.. în astfel de locuri uiţi de griji... de tot... eşti ca-n rai... păşeşti pe puf... zâmbeşti la fiecare privire asupra panoramei...

Pe la Bordul Tomi... ni-i s-au alăturat doi domni... nea’ Valeriu şi un amic de-al lui... Florin mai de-al locului explica Isei vârfurile ce răsăreau alocuri... iar eu cu urechea sa mai prin câte ceva...

Traseul recunosc a fost un picuţ dificil... iar fără ochelari cred că aş fi orbit... nu am crezut niciodată că ochelarii mei de boardin’ de la Metro îs chiar aşa buni... nu mai reţin denumirile gâlmelor... dar ştiu că în momentul când am ajuns la poalele Şaua Bucura am privit oleacă cu întristare... că era abrupt... nu de alta... ca de urcat nu aveam nici o problemă... dar când venea să cobor pe placă acea porţiune... inima îmi stătea în gât... dar fie ce o fi... am hotărât să lăsăm plăcile pe unde încep stâncile să evităm orice ciocnire cu vreuna... şi să urcăm cu restul să facem poze la înălţime...

După ce Florin bătu potecă... rând pe rând îl urmară... zăpada era destul de îngheţată iar soarele nu bătea pe acea porţiune aşa că riscul de producere a unei avalanşe era destul de scăzut... mai sus urmară două treceri unde pentru orice eventualitate cu ajutorul cordelinei se făcu o mică balustradă... într-un final ajunserăm sus... şi... rămaserăm gura casca... la ce minunăţie se afişa înaintea noastră... şi se miră omul de rând cum unii se îndrăgostesc de munte... când acesta îţi oferă linişte şi frumuseţe...

După mai multe poze de grup... cu aparatul lui nea Valeriu... un Nikon D100... pe care de emoţie abia putea să îl ţin în mâna... noi cei trei crai le-am urat cărări cu soare... şi cu ajutorul lui Florin am coborât până la plăcile de snowboard care ne aşteptau...

Răzvan a fost primul care a coborât şi mi-a promis că îmi face poze... dar eu... parcă nu mai vroiam să aud sau să văd nimic... doar să fiu jos... după coborârea fără pic de căzătura al eroului acelei zile... auzi... că sus pe cresta publicul aclama... atunci mi-i s-au tăiat picioarele şi mai mult... mai ales când o auzi pe Isa...” Go Andreea!!!”... muamă... Aghiutza avea morcovi de vânzare...

Şi în cele din urmă... îmi dădui drumul...3 căzături dar ceva de genul datul peste cap... şi fui jos... în 30 de secunde... amu mă scot -” eu nu făcui freeride de genul încă... îs obişnuită cu pârtiile normale... alea cu teleschi”...

În fine... restul şi-au continuat drumul spre vârf... în timp ce noi ne bucurăm de zăpadă mare... de soare... eram ca nişte copii mici care se jucau în nisip... Fiecare învăţa ceva... Oana să îşi ţină echilibrul... Răz să vireze cât mai natural... iar eu să găsesc un traseu să nu mă afund în zăpadă...

Poze peste poze... căzături peste căzături... ciudă peste ciudă... dar a fost oki... chiar şi după zborul a la “don’t worry there’s no sugar” a lui Oana... care... prin pragmatismul cel de Severin... din întreg platoul cu zăpadă... îi găsi doar pe acei 2 brăduţi care se bucurau şi ei de soare... săracii brăduţi... trebuie să recunosc a fost un zbor de milioane... un fel de dublu flip cu capul prin zăpada... NO COMMENT

După... micul accident... cei doi au coborât mai încet... iar eu o luai la vale... fără nici o căzătură... adică una când o creangă de brad prea lungă şi îmi veni direct în faţă...

Până când au ajuns şi ei jos... la Genţiana... vremea se schimbă într-o clipiţă... norii grei se lăsară de nu se mai vedea cerul mai deloc...

Eram doar noi 3 şi nea Ciobi... am mâncat iar ca nesătulii... şi ne-am pus grămadă în pat să ne uităm la poze... între timp mai apărură nişte timişoreni de la căţărare pe gheaţă... la cascada din apropiere...

Într-un final sosiră şi ceilalţi din tură... un pic dezamăgiţi... la câteva minute de vârf se schimbase vremea şi nu au riscat...

Florin, Isa şi Leo au coborât tot în aceeaşi zi... dar locul lor fiind luat de ceva buissnessmani clujeni care vorbeau o limbă ciudată... cred că unu era francez dar limba afacerilor nu ne-a interesat aşa că ne luarăm la poveşti cu nea Ciobi şi experienţele de pe la Salvamont...

Afară norii se ridicaseră... şi se aşternu un frig... nici nu vroiam să mă gândesc... mai ales la Wc-ul care era la vreo 25 de m de la cabană...

Într-un final ne puserăm la somn...

Day3

La ce căldură fu în seara aceea... aşa bine am dormit... dar când ne uitarăm spre creste... am observat că vântul era personajul principal al acestei zile... şi am zis că după ce băgăm ceva în stomac... dăm o tură de recunoaştere de teritoriu... în jos... pe potecă...

IOI Doamne... la ce zăpada îngheţată era... mi-am pus mâinile în cap... mere, mere cu placa la vale... copacii se pot ocoli... dar bagajul din spate cine mi-l duce?... SPP- iştii lui Base?...

Era ziua când se cobora... dar nu înainte să mai tragem ceva poze la kicker...

Ne-am luat rămas bun de la Mishi   şi nea Ciobi... şi de la Ax..

Ne-am dat ce ne-am dat... Oana a zis că ea coboară pe jos... aşa a şi făcut... Răz a legat placă ei de rucsacul lui... eu am zis că duc la vale mâncarea ce ne-a mai rămas... dar degeaba tot aveam bagajul de animal în spate... am înghiţit în gol când am început coborârea... dezavantajul plăcii... o dată ce ai căzut... picioarele sunt prinse şi ridicatul cu bagaj în spate E GREU... adică după vreo 5 căzături... abia mai răsuflam... la a 7 înjuram... la a 15 disperam... ocoleşti tu brazii... corpul ştie cum - din instinct... dar când ai o prelungire... aia se agăţă...

În fine pot să zic în câteva cuvinte... că experienţa mea nu e de ajuns la o coborâre de genul... şi sfat pentru amatorii de snowboard... nu vă încumetaţi să faceţi ceva de genul mai ales dacă sunteţi la început că este posibil să ajungeţi să urâţi acest sport... eu nu am ajuns încă... dar sunt mari şanse să daţi cu placa de pământ de nervi (done that)...

În cele din urmă m-am lăsat păgubaşa şi la intersecţia care ducea spre fosta cabana Pietrele... dădui jos placa din picioare... Răz mă ajută... că avusei o căzătură urâtă şi amortizata cu capul... şi ca să o ajungem pe Oana care avea un avans de vreo 15 minute... să nu o lăsăm în frig o luarăm la fugă... şi făcurăm vreo 25 de minute până la curba... unde începea DRAGUL de drum forestier...

Ne traserăm sufletul... şi... placă în picioare... şi... la vale... o vale pe URME DE RATRAC ÎNGHEŢATE... o vale de toată sinuciderea... o vale fără descriere... nu mai am cuvinte...

Făceam 50 de m şi bum... pe jos, pe spate... îmi amortiza rucsacul căderea... dar când venea vorba să mă ridic... Ia vlagă de unde nu-i... s.a.m.d.

Punctul culminant fu atunci când Răz fiind mai în faţă... ca un domn se opri la vreo 10 m de un bolovan care era unu pe tot drumul... stătea şi face semne disperate... şi urlă ca un nebun la mine... eu venind cu viteză... mai punând câte o frâna să virez pe acele urme de ratrac... nu auzeam nimica... nu CRRCRRRCRRR... de văzut se uita Han Tătar la el că nu vedeam în faţă... când hop din senin văzui şi io bolovanul... prea târziu... am zis în gând hai să fiu trendy... şi să sar peste... aşa şi făcui... dar dădui cu coada de la placă... şi zburai aţă pe genunchi...

A urlat Aghiutza o dată... de s-o speriat toate vietăţile din pădure...

Răz a rams mască... nu mai avea cuvinte... m-a ajutat el oleacă... şi după un pic de tras sufletul mi-am luat scândura iar pe picioare... amu bagajul era la Răz săracul... dar noh... am mai mers oleacă până am căzut... şi dădui iar cu capul... că noh am zis... să nu dau iar cu genunchiul hai să amortizez cu capul... în fine... atunci am luat decizia - auto talpă - până în Cârnic...

Am aruncat gunoiul la tomberon... şi în timp ce mă întorceam la cei doi... un câine foarte atletic şi alpinist de profesie a sărit curajos în tomberon şi a furat întreaga plasă... fugind cu ea în pădure...

În maşina îmi era groază să mă uit la marea mea isprava de pe genunchi... dar am comis-o şi pe asta... deja se învineţea...  zăpadă în pungă şi compresa până la Alba Iulia... mda... să nu mai zic de frânele şi lovitul genunchiului de scaunul din faţă...;)

Ză end