Craiul în Noapte Hai - Hui...

Sesiunea bat-o dracul... vineri seara Aghiuţă nu avea ce face... aşa că făcu un proiect până dimineaţa... ce să-i faci dacă vroia să promoveze snowboard-ul... vreo 45 silde-uri şi oleacă de editat melodii şi două clipuri să fie cât mai dinamic şi se făcu ora 5.30... oleacă de somn şi prezentă la ora 8.45 în celălalt capăt de Cluj la examene... convinşi colegii de cele promovate după fabulosul meu discurs bâlbâit şi în special de poza cu căpuşorul meu spart de prin pozele arătate combinate cu îmbrăcămintea adecvată... au aplaudat şi mi-au urat drum bun...

Fuga la deal în Zorilor... fă bagaje, dă de mâncare la porc... caută mâncarea pregătită de cu seara şi fuga în alt capăt de Cluj după tren...
Ha ha ha... la 14.30 Clujul se respectă... ÎN PREMIERĂ: Ştefan şi cu mine am fost nevoiţi să luăm IC...

” foarte tare”... adio poveşti cu tren care stă să se dezmembreze... baie curată...

Oglindă luminată ca la fotoşutinguri din alea profi...

Şi cel mai tare FĂRĂ SCHIMBARE ÎN TEIUŞ...

Atâta am aşteptat să mă aşez pe scaun... să mă pun la somn... dar fiind obişnuită cu scaunele din personal... adică o banchetă... nu am reuşit să închid un ochi... 6 locuri amenajate pentru 6 oameni individualizaţi... şi tot compartimentul plin... rezultă = fără somn... de plictiseală am testat baia şi am făcut poze prin tren erau oglinzi multe...

Şi vreme bună... soare în poziţii bune... peisaj de crepuscul...

Dar noh tren în mişcare...
După o masă copioasă care teoretic ar fi trebuit să ne facă mai voişi şi plini de viaţă la o ora înainte de Cluj... ne moleşi pe amândoi... şi ne veni un chef de somn...

Pe la 19.45 sau ceva de genul penultimii ajunşi... brăilenii fură ultimii de data aceasta...

Am stat să se adune lumea... unii mai noi alţii veterani...

După un ritual prestabilit... în faţă la informaţii... întâlnirea
După discuţi aprinse despre credinţele şi idealurile fiecăruia nu mai avurăm răbdare de a aştepta restul fraţilor şi surorilor care păcătuiau la o bere... şi ne îndreptarăm spre caleaşca ce urma să ne ducă sufletele pe tărâmul Zărneştilor... până ne aşezarăm fraţii şi surorile pierdute ni-i se alătură... şi astfel pornirăm pe căile întortocheate ale CFR- ului...

În tren unii peste alţii..

Pasam pipa... adică ciocolata păcii care nu se mai termina... de la mic la mare am gustat acest fruct oprit şi cu mâna pe inimă am mulţumit... surorii Alină...

L-am cunoscut şi pe Marcel... şi l-am întrebat de vremea din Ciucaş şi cum a fost cu placa... şi apoi începui să mă plâng în stânga şi în dreapta de ce sesiune grea am avut...

De parcă ei nu au trecut prin aşa ceva... deci nu prea există compătimire...

Dar vorbeam să încerc să scap de somnul care mă tot bâzâia la cap şi la pleoape... Sosirăm în gara Sfânta Zărneşti... unde făcurăm popasul de echipare...

Unii spuneau o rugăciune...

Alţii făceau provizii de apă sfinţită dar încălzită la primus...

Octavian iubind animalele nevoiaşe..

Iar Emils binecuvântându-mă... la bliţul... adică sumedenia de bliţuri de focalizare al aparatului meu...

Înainte de plecare s-a realizat o icoană alături de Înalt Prea Şeful De Trib Nea Nae...
Repede repejor... pornirăm... traversarăm oraşul... pe drum la non stop o mică oprire pentru a lua ceva ingrediente pentru o licoare... şi hop la drum... Ieşirăm de prin oraş din poveste în poveste cu pumni în stânga şi în dreapta... apoi intrarăm în noroi... iar de la ultima rază de iluminat public simţirăm noroiul... la fel şi cei care erau în jurul meu că la ce talpă aveau bocancii mei puteam să calc în jar aprins că nu simţeam mare lucru... am simţit io mai târziu... şi după cum zicea Ştefan Cel Filozof “ieşirea poporului ales de sub meandrele stăpânitoare ale civilizaţiei moderne şi intrarea în pustietatea noroioasă, călăuziţi de prealuminatul har al unsului Nae, în căutarea mântuirii făgăduite şi prorocite pe forumul sfintei noastre ture”... Amin...
Brusc era noapte... stele multe pe cer, centura lui Orion etc... dar dacă nu te uiţi pe unde calci - ghinion... treptat se făcea din ce în ce mai frig deşi corpul omului nu o simţea sufletul era lela pe undeva... pământul devenea mai tare... zăpada începea să apară alocuri... şi piciorul meu avea ceva furnicături pe la călcâie...” doar nu începea să mi-i se facă iar bătături... imposibil... o dată ce am făcut în Ciucaş... povestea să se repete nu avea cum... Aghiuţă picior tare ! Aghiuţă BatMan!!”

Am uitat de picior... şi mi-am văzut de drum... amu frontalele se aprinseră şi urmam paşii celui din faţa mea... mai şi după vreo 15 min de mers... m-am trezit în pădure aşa concentrată fui... şi începu un urcuş aşa mai abrupt... şi Înalt Prea Tămăduitorul Vali mă întreba dacă am ceva probleme de merg aşa teleghidat... miloasă şi ruşinoasă am zis “Nu am nimic, sufleţelul meu e pus pe şotii şi dansează de bucurie!”... după alte 20 de minute dinţii mei nu mai putea de atâta strâns... şi am recunoscut... mi-am spus păcatul... cu o privire blândă Vali m-a înţeles... şi mi-a promis că la următoarea oprire mă va ajuta... aşa a şi fost... după un urcuş a avut grijă de mine şi a tămăduit călcâiele mele... deci chiar nu am mai simţit acea durere care m-a demoralizat la început de drum... Mulţumesc !!!... îţi închin această statuie...

Fericită de mama focului am pornit la drum.. acum fără nici o grijă... chiar dacă zăpada începea să fie din ce în ce mai mare... şi pasul din ce în ce mai greu... mi-a redat zâmbetul pe buze... aproximativ până începea adevăratul urcuş...

Muamă o vale cu zăpadă... ah am uitat să precizez... a fost PRIMA MEA TURĂ DE IARNĂ... ceea ce fac eu iarna este de fapt o urcare pe un deal bătătorit şi placa în spate... ceea ce am văzut... pe acea vale pe unde am urcat a fost paradis de plăcar... ahhhh... deja visez...
Am regretat că nu aveam beţe sau piolet... mi-am dat seama de utilitatea lor... totuşi pentru mine această tură a fost un pic prea tare mai ales după luni de repaus... şi a fost o luptă din aia interioară... când răul şi binele se întâlnesc... adică acea parte de comoditate de stat acasă la călduri şi renunţat uşor cu dorinţa de a continua şi a trece peste frig şi oboseală de la nesomn... varianta B a câştigat... m-am mâţâit io pe acolo recunosc... am zis la un moment dat că nu e locul meu... am mai zis o dată dar de aceea tot acolo mă aflam...
Urmând urmele... binecuvântând în gând pe cel care făcea paşii MARI în faţa... la cei 156 ai mei pasul respectiv era ceva asemănător io urcând pe masă de fiecare dată... MILĂ !!!
Aioi... partea cea mai frumoasă a fost... când am ajuns la jnepeniş... partea mea preferată... căţărarea din jneapăn în jneapăn... şi paşii chiar dacă urma era făcută... 45% din paşi făcuţi nu erau stabili... şi mă afundam până la genunchi... până la fund... deci îmi ziceam în gând... de ce drac urc atâta şi nici măcar nu am putut să îmi iau placă să am ce cobora... porţiunea aceasta este cam de nedescris în termini civilizaţi pt mine... a avut loc bătălia din minte...
şi când am ieşit din jnepenii vieţii... am zis că... a meritat... eram sus şi vedeam Zărneştiul... acolo îmi venea să dorm...

"mă mănâncă naşul"

"amu fă poză cu Zărneştiul în spate"

Sorry Mugur de acele întrebări frecvente... gen “are we there yet”... ştiu că sună aiurea dar recunosc era şi oboseala acumulată... din precedentele zile...
Acea ieşire din jnepeniş fu la intrarea pe creastă... nu chiar în vârf.. dar aşa de frumos se contura dealul pe care trebuia să îl urcam... numa bun de integrare în Rai... şi partea cea mai tare a fost când în şir Indian treceam pe creastă...

Hău în stânga... hău în dreapta...
Cu chiu cu vai... ajunserăm în vârf... şi... săracul stâlp cu săgeţi... fu asaltat de toţi... stâlpul de pe Turnuri... toţi vroiau o poză cu el nimeni nu a scăpat să nu facă poză cu el... vedeta serii-dimineaţă: Indicatorul de pe Turnuri...

Zâmbetul era pe buzele tuturor... am izbăvit... se făcut şi o icoană de grup... acolo sus aproape de împărăţie...

Partea a doua... şi partea mea preferată... urcarăm ce urcarăm... dar mai trebuia să şi coborâm... şi hop la vale... cu mic cu mare... fiecare... ba în pas mare ba în fund când alunecă...
Ajunserăm la o săgeată... nu se vedea stâlpul... ştiu că zicea ceva grav nu am reţinut... dar i-am urmat pe deschizătorii de drumuri... şirul se făcu mai lung fiind la mijloc pe cei dintâi nu îi mai zăream de după curbe... doar lumina frontalelor...
Când ajunsei mai jos... avai... raiul pe pământ... o frumuseţe de vale se arăta înaintea noastră... şi îmi venea să mă dau cu capul de stânci că nu îmi cărasem placă după mine... şi binecuvântam în gând... aşa de frumos... şi frumos agale pe vale în jos... ca nişte licurici luceau în şir câteva frontale... hm... am grăbit oleacă pasul să văd ce se întâmplă... mare competiţie din auzite... adevărat downhill pe “fundeni”... nu am crezut... dar când am văzut scobitura făgaş în zăpadă... mi-am dat seama cum stă treaba...
agent Aghiuţă la vale pe ”fundeni” în urmărirea făptaşilor... pe drum l-am la bord şi pe...” cel din Bucureşti al cărui soţie preda în Cluj şi al cărui nume nu l-am reţinut”... a fost o lovitură din plin... Aghiuţă fără piolet... domnu cu piolet... la care “Măi dar tu nu ai piolet !!!”... eu...” Ăăăă... nu” cu un zâmbet mai timid din acela care nu trebuie certat... am continuat până ce am ajuns fruntaşii... care s-au dat bătuţi după colţ de stâncă... i-am recunoscut... Nea Nae, Mugur, Cătălins, Marcel... hm... cireaşa de pe tort Alina... yuhuuu...
Am stat şi am aşteptat restul adepţilor care încă nu au cunoscut tehnica “fundeni”... aceştia optând pentru autotalpă... dar când au aflat secretul coborârii rapide... au zis...” Ce naiba! Hai să încercăm”...
Apoi tura doi de coborâre viteză a avut o secţiune de slalom între stânci... acum numărul participanţilor fiind mare a existat o adevărată competiţie... şi întrecerile erau la muchie de cuţit... faptul că era noapte şi era doar lumina frontalelor... mai mult de 2 m în faţă nu se vedea... iar cei din faţa dispăreau unul câte unu pe după stânci... La un moment dat Ştefan intrase în depăşire... nu m-am lăsat... călare pe un puhoi de zăpadă coboram “la vale” ca surferii... până când... m-am oprit brusc cu ajutorul unui bulgăre mare între picioare... Ştefan la un metru mai jos de mine... acesta fiind pus pe glume a început să râdă...” ha ha ha... ce bine că nu a fost un bolovan !!!” şi ca un adevărat bărbat dornic să îşi arate puterile... cu un pun din fundul grădinii... (să mă impresioneze, nu de alta)... dădu un pumn bulgărului... care se dovedi a fi chiar un bolovan...BRAVO
Depăşirile continuară... Mugur o simţi chiar bine... Alina luându-l din plin... la fel şi Emil care mai sus... înainte de manşele de coborâre a fost foarte terorizat de mine în spatele lui... mereu făcând presiuni asupra lui... chiar şi în manşa de viteză... dar nu l-am luat de pe picioare...
Cu bine am ajuns la poalele văii... unde se făcu regruparea fiecare pipăindu-şi fundul după vânătăi... sau după rupturi... unii mai norocoşi... alţii nu...
Obosiţi am coborât... mai erau 25 de minute până la plăcuţa pe care am văzut-o la urcare... distracţie fu de scurtă scurtă din păcate dar a MERITAT... am râs ca nebunii... simt şi amu masajul natural al văii pe dosul meu...
Din poveste în poveste cu Mugur înainte am ajuns la marcajul albastru... unde oficial tura luă sfârşit... trageri în icoane... etc

... şi spre Zărneşti...

Fetele mai norocoase... şi un pic alergate... adică noh pe mine că eram în spate. şi a trebuit să fug până la ocazia care abia oprise... am luat o maşină până în Zărneşti... hm... un domn destul de dotat... piolet colţari... wo w
Dar noh... în spate în “ghenă” cu Alina şi Cătălins... nici nu am îngheţat până în Zărneşti... acolo am aşteptat lângă Postu' unde îşi are reşedinţa şiefu' de post, restul lumii care veneau pe jos... ca să tragem de timp şi să ne încălzim... împreună cu Marcel am mers într-o alimentară unde... pe rând am cumpărat suc... apoi chipsuri... apoi iar un suc... de fiecare dată tanti dându-i lui Marcel Caramele... în final acesta făcut colecţie de caramele, deci: Marcel are caramele... În continuare am desfăcut licoarea secretă servind fetele care... la început au ezitat... apoi au acceptat... şi era bună după spusele Vioricăi...
În cele din urmă sosiră şi fraţii părăsiţi pe drum... şi ne îmbarcarăm într-un microbuz... unde mai tot parcursul drumului... aţipisem dar auzind pe toţi cei din jur în ecou... sprijinită pe Marcel care şi el dădea semne de somn...
Ajunşi în Broşov... am luat direcţia gară... cu scopul de a mânca şi a bea o bere... Fiecare a fost servit la timp... cu ciorba de burtă mult visată...

Ciuguli oleacă de la Ştefan, mă păstram pentru caşul pane şi cartofii păi care nu mai soseau... şi trenul se apropia... aşa că am luat la pachet... mi-am luat rams bun în stil sfinţesc de la Marele Nea' Nae şi restul sectanţilor... şi fuga la tren unde Ştefan mereu uitându-şi pioletul... cumpărase biletele...
Hop în tren cu scop de somn... DIN PARŢI... era FULL... închisei ochii până în Sighişoara când se umplu compartimentul până la refuz... şi again... ce să facă Aghiuţă cum e drăcuşor şi nu are parte de somn... se apucă să facă poze celor care dormeau şi erau pe tărâmul celor cu suflet pur...

Amin.

P.S.Mulţumesc încă o dată pentru Tămăduitorul meu : *