Valea Morarului - Vf Omu - Valea Gaura - Bran

30 septembrie -1 octombrie 2006
Ca şi în Măcin tren de data aceasta din Cluj, personal care se dezmembrează şi scârţâie din toate balamalele până când... locomotiva bat-o vina, şi-a dat săraca duhul într-o haltă numită Cojocna. Ca urmare în mijlocul drumului aşteptam pe şinele de tren sosirea întăririlor...care după vreo oră şi-au făcut apariţia. Spre deosebire de Dani care aflând de anularea personalului mult visat din Alba spre Teiuş, a fost nevoit să ia Rapidu’ plin dar fără negrii mititei...
Din Teiuş... mare dilemă... ajunserăm la căruţa cu care trebuia să plecăm spre Braşov, muncă de echipă, în timp ce "vrăjeam" conductorii să reţină trenul prin semne disperate de "salam" Ştefan se chinuia să nu înjure la ce viteză de melc turbat vindea domnişoara biletele la casă. Cu un somn în oase şi cu nişte probleme de ochi d'ale lui Ştefan după ce i-am arătat noua mea frontală ne-am întins într-un compartiment la somn de voie...până după Sighişoara sau nu mai ţin minte exact ce haltă sau halte erau, când trenul se umplu’ de negrii mititei. Cu vocalize de toate soiurile, telefoane cu mp3-uri cu manele (wow) cât cuprinde au umplut toate compartimentele până la refuz.

Cu somnu încă în ochi bucuroasă că am scapat de înghesuială, am ajuns în Braşov unde ne-am întâlnit cu nea' Nae şi Mugur, după care au mai apărut Cristina, Dana şi Maxel cel harnic cu recordul de primul RT al turei. Cu al treilea personal pornirăm spre Buşteni unde i-am aşteptat pe restul în număr mai mare, Bucureştenii...

Au avut loc saluturi, pupături, îmbrăţişări şi împăcări...

Cu litru de cafelutză cu lapte pe care l-am pregătit de acasă, împreună cu frigul de dimineaţă m-am trezit...
Adunaţi cu toţii am luat caleaşca spre Gura Diham...caleaşcă ciudată, ceva gen Tractoraş de Mamaia fără geamuri dar cu acoperiş în frunte îndrumată de un tractor...

ne-am înghesuit cu mic cu mare, unii peste alţii... pe un drum cu gropi unde dacă nu erai atent bările de protecţie făceau cunoştinţă cu căpăţâna ta...

La coborâre fiecare avea dreptul o probă tehnică ce costa 8 mii lei (cică erau condiţii pentru acest preţ) dar din fercire nu era nimeni acolo şi iar ... stil turcesc de aşezământ (stil caracteristic regiunii de la Carpaţii Meridionali inclusiv în jos)...nu intru in detalii...dar DE CE?
Echipaţi în număr mare am pornit să cucerim vârful Omu. În jur de 28 de soldăteţi îndrumati de Nea' Nae am trecut pârâiaşul din faţa cabanei Gura Diham unul câte unul făcându-ne încălzirea pentru echilibrul necesar ce va urma...

Pe cărarea bătătorită am început urcarea peste frunzele căzute ale toamnei, frunze ude care acopereau pământul... chiar dacă erau copaci căzuti care blocau traseul nu ne opream. Rădăcini ieşite erau trepte în timp ce trunchiul lor balustradă de care ne ajutam în ascensiunea noastră.

Cu chiu cu vai am ajuns pe traseul marcat... şi la primul izvor pe unde cineva a mai fost din câte arăta placuţa ruginită din faţa unui oficiu vânătoresc, Nea’ Nae ne-a făcut instructajul, ne-a îmbărbătat şi a prezentat pericolele care ne pot aştepta, ne-a mai explicat traseul şi văile peste care urma să trecem.

Urmnâd marcajul tinerii învăţăcei din loc în loc erau întrebaţi despre valea sau poiana în care se aflau pentru a putea avea în gând traseul parcurs sau de a identifica pe hartă locul în care se aflau.

Valea Morarului, vale plină de stânci şi bolovani căzuti pe unde atunci când zăpada se topeşte de pe culmile care o înconjoară formează cascade şi astfel ea prinde glas şi îşi spune poestea veacurilor. Calea apei a modelat bucăţile căzute ca un sculptor, mereu găsindu-şi un loc pentru a trece...

Ajunşi la o bifurcaţie cei mai vânjoşi au luat calea Crestei Balaurului în timp ce restul am urcat pe aceasta vale urmând cursul ei...

cărarea şerpuită trecea printrea brazi "deşi ca şi acele de brad" pe care le-am parcurs cu bine urmaţi de bip - uitul ceasului lui Dinu şi pulsul lui.

De pe un bolovan pe altu... de pe o cărare umedă pe alta...

cu rucsacul în spate fiecare şi-a testat limitele chiar şi acurateţea în căţărarea la liber :) ... şi Crista, ca o gazelă apărea în faţă spre mirarea lui Ştefan.

Chiar dacă norii ameninţători apăreau alocuri ascunzând soarele de cele mai multe ori Colţii Morarului vegheau deasupra şi cred că ei ne-au aparat de ploaie.

După mai multe popasuri mai lungi de 30 de secunde am ajuns un pic mai sus unde nu mai erau arbori de nici un fel doar paşune alpină şi ceva probe tehnice de capră neagră.

Obosiţi de la urcat s-a hotarat în grup un popas de câteva minute de mâncat... ciocolată şi glucoză.

Trei crai de la răsărit mai cu energie au văzut o limbă de zapadă şi la ce s-au gandit??? ... să meargă să facă poze cu ea şi cu un steag al unei echipe de fotbal... nu mă pronunţ, este mult prea dureros pentru mine...

După ce am ajuns grupul... hop Cristi peste deal să spioneze caprele...

Cu timpul am început să ne cam îmbrăcăm deoarece din hău ca o armată numeroasă şi foarte agresivă, urca ceaţa să ne cucerească.

În câteva minute albul a acoperit tot abia ne mai zăream pe după stânci mai ales după urcarea cea mai SUPER...

partea în care a trebuit căţărare curată pe rocă umedă şi Dani şi-a arătat talentul de cărăuş de profesie... bravo.
Am urcat... şi am urcat... am tot urcat... etc.

Vântul rece îţi tăia respiraţia mai ales după ce am ieşit pe acel drum de creastă unde în dreapta se vedea Mălăieştiu... loc de unde ne batea vatul... şi mai erau 200 de metri până la Cabana Omu... yuppy...

Sincer ultimii 100 de metrii nu i-am mai simţit... parcă zburam cu toţii cu gândul la căldura şi ciorbiţa ce ne aştepta acolo... plus vinul cald... După ce am îmbucat şi după câteva căni de ceai fierbinte şi câte o cană de vin fiert dulce cu scorţişoară nu am aşteptat mult şi balaurii au ajuns la destinaţie bine bătuţi de vânt...

După masă şi seara toţi s-au desfăşurat prin cabană sau în jurul cabanei la fel ca şi cortul lui Indy frate bun cu Zsolt... extremi băieţii...deasemenea nu putea lipsi Renţ - ul, joc de cărţi la ordinea zilei când afară vântul viu vuia ...
Cei care nu erau cu d'ale cărţilor au ieşit pe verandă la o sticlă de "rachiu"... defapt era vin... şi o poveste... bucureştenii erau majoritari :) din nou... în ceea ce privea locul de probă tehnică, vai de dosul celui în cauză la vântul care taia tot ce prindea... aviz celui care s-a dus în tricou... :)
Somnul încet şi-a spus cuvântul şi fiecare s-a dus în patul lui... teoretic vorbind, somnic pufos şi călduros adormind cu zâmbetul pe buze... somn adânc...
Durere mare a fost duminică dimineaţa când pe la 6:00... sau 6:30 începeau să huruie celularele şi lumea se trezea să invadeze bucătăria pentru omlete şi ceaiuri pentru a ne ţine de sete până la cel mai apropiat izvor care cică era la vreo oră de mers... practic vreo două...

La ora 7 am plecat cu toţi pe un drum denivelat care a solicitat mult genunchii. Era un pic rece la început dar treptat ne-am încălzit.

Urmând marcajul am cautat Valea Gaura pe care doar la poalele ei am vazut-o cu adevărat cât este de spectaculoasă...

negura dimineţii se risipise şi cerul albastru începea să se zărească...

Ajunşi în vale eram înconjuraţi de nişte pereţi imenşi care opreau soarele să pătrundă în centrul ei... treptat după ce am mai coborât razele palide ale dimineţii încălzeau culmile cele mai înalte ale acestora...

Cerul albastru şi panorama din jur te vrăjeau şi pierdeai pasul... nu aveai cum să nu te opreşti să imortalizezi acele locuri... destul de ascunse de vederea multora...

Un mic popas la un izvor... după alimentare... şi apoi iar coborâre...

La fel ca şi la urcare am avut porţiuni de stâncă de coborât în stil de căţărare...
Chiar dacă nu ne-am prea încadrat în timp pozele au fost rezultatul întârzierii... vremea a fost perfectă.

Deasemenea turmele de capre negre mai curioase, mai sperioase au urmărit traseul nostru, încântându-ne cu un spectacol de urcat pe stânci de "2 minute pana sus la Omu". Deasemenea cascada Dracului îşi striga trecutul într-o cădere peste stânci...

Ajunşi la nişte indicatoare am constatat că am cam întârziat cu timpul, astfel am grabit pasul, plămânii noştri fiind puşi la mişcare de data asta deasemenea şi picioarele mai ales dacă în spatele tău fuge un munte de om care URLĂ că NU ARE FRÂNE...

S-au făcut puţine popasuri deoarece era numai coborâre mai tot traseul. Am întalnit multe frumuseţi :

În cele din urmă am ajuns la un tablou unde scria ceva instrucţiuni de utilizare a pădurii:

Luând calea drumului forestier nu a trecut mult şi am ajuns în satul Poarta... un sat frumos cu căsuţe tradiţionale din termopane şi alocuri câte un grajd în care abia încăpea Jeep-ul. Ne-am plimbat în căutarea drumului principal unde abia ajunşi am văzut busul spre Braşov cum îşi ia zborul cu cei din urmă care ajung cei dintâi şi care avuseră norc cu o dubiţă fără geam care i-a transportat direct în Bran... Am aşteptat încă o jumătate de oră la o bere şi cartofi pai împreună cu Dinu, Dani, Ştefan şi Cristi... ulterior am purces şi noi cu busul spre Braşov... unde culmea culmilor i-am găsit pe fruntaşi la o bere... hop şi noi la a doua bere...

Apoi fiecare pe drumul lui Bucureştenii de 16:12 personal... Clujenii 16:12 personal, 20:40 alt personal în care spre mirarea mea Dani a dat dovadă de un talent ascuns în ale' cantatului de manele...

...pe la 23:00 în gara din Cluj cu chiu cu vai ajunşi... fiecare pe strada lui... eu personal înjurând taximetrstu’... şi somn de voie.

P.S. Multumesc lui Cristi pentru pozele care m-au ajutat la conturarea traseului ^:)^

Participanţi: muuuulţi nu mai ţin minte... ce îmi vine... Nea' Nae, Dani, Stefan, Cristi, Dinu, Kya, Alois, Octavian, Viorica, Zsolty, Indi, Catalins, Crista, Găbiţă, Mugur, Cristina de la Braşov, Emils, Underboy... voi mai completa....