Sweet 21...

 

Cuvinte sau expresii cheie: somn, Apă de Foc, "fiecare la patu' lui", râpa lu' Lilian, baru' lu' Pagubă, "bah care nu şi-o schimbat ora la telefon", apă (dar nu ca în Crai)

poza....nu are legatură dar avea dani recent achiziţionat respectivul aparat şi nu m-am putut abtine să nu ma joc cu el...

  După un plan bine pus la punct... într-o seară de vineri abia întunecată am pornit să mă lupt să fac rost de o licoare, o "Apă de foc" şi îndesând-o în rucsac, apoi cu paşi grăbiţi spre gara cea din Kolozsvar (cu accentele de rigoare) unde Dani şi Zharaza sau... mai pe scurt Ada trbuiau să sosească din celelalte colţuri ale oraşului.
Fără nici o problemă sau înjurătură am urcat în personalul vieţii cu direcţia Teiuş de unde a trebuit să îl racolăm pe Razvan (aka "Cocalar Faimos")... baiat frumos, pletos ce are mereu succes când trebuie să meargă cu ocazia... oare de ce??? Încercările de somn au fost un eşec deoarece era prea cald şi lumina din compartiment orice îi făceam rămânea aprinsă... aşa că am sperat în următorul să închidem pleoapele... în fine
L-am gasit pe individ dormind prin sala de aşteptare din Teiuş venit fiind de prin plaiurile Timişoarei... mai bine dormea afară... (ziceam io de gara din Buzău că îi bombardată şi cu negrii mititei... dar asta îi mai de groază la ce mirosuri poate să emane acea sală de aşteptare...pe lângă personajele străzii care noaptea te sperie şi mai tare)... dar fericiţi cu zâmbetul în suflet şi luatu' la mişto în gură după un pic de aşteptat am luat trenul...în care chiar aveam intenţia de a dormi...spre Braşov...

Vremea rece a toamnei... şi somnul dulce al celui care trebuia să dea drumul la căldură în vagonul cu pricina... frânele CFR-ului în haltele de pe traseu, te trezeau din tentativele grele de somn...sau te proiectau pe acele podele... d'ale CFR-ului foarte vişinii-negrui... ah... şi bancheta pe care dormeam... sau încercam să dorm era asemenea unei pârghii... şi Dani se mai arunca din când în când într-un capăt... în concluzie NU AM DORMIT... dacă aş fi dormit... sigur Ada ar fi auzit, dar nu a fost sa fie... în schimb am auzit vocea incontestabilă a lui Răzvan din celalalt compartiment unde se refugiaseră masculii la o bârfă...
Ca nişte mumii ne-am chinuit cu al 3-lea personal dar împreuna cu Nea' Nae & cei din Braşov  până în Buşteni unde ca data trecută am aşteptat bucureştenii în număr mare... dar de după colţ am revăzut trupa din Măcin... trecuse ceva vreme...  Cu bucureştenii la bord, ultimii veniţi am luat calea spre Gura Diham cu troşcoleta, de data aceasta fiind un pic mai înghesuiţi... şi cu mult praf în ochi şi în gură... Ajunşi aveam dreptul la o probă tehnică dar la 1 leu intrarea... nu era nimeni pe acolo deci am scăpat uşor şi repede (din nou)... în timp ce urcam scările din contrasens cobora caseriţa cu intenţia de a ma întoarce să plătesc... am zis... aham cu ochii pe pereţi... la fel şi cu Underboy dar el a zis ca nu ne cunoaştem... soarta celorlalte victime surprinse la probele tehnice a rămas un adevărat mister...  Echipaţi, voioşi şi mai uşori am început urcarea pe Dealu' Prostului... din fericire fără victime dar şi fără aer în plămâni...  După ce a trecut ce era dificil cărarea s-a transformat într-o superbă alee acoperită cu frunze ruginii alocuri cu câte un izvor care croia pe traseu un covoraş de noroi negru... numa’ bun pentru noii bocanci ai lui Kya...  în grupuleţe sau doi câte doi ca într-o plimbare vroiam să ajungem la Poiana Izvoarelor...  Undeva unde găseşti ultima sursă de apă... cu chiu cu vai dar cu sfaturi înţelepte ale lui Nea' Nae care se oprea din loc în loc şi ne dirija...  Am ajuns la destinaţie... unde s-a umplut sala de mese... astfel jumătate preferând să mănânce un sandwich în natura sub cerul liber şi fără semene de ploaie cum fusese prognoza... din auzite.
Ah... mancare... din 5 în 5 minute ne era precizat când şi cum plecam şi să ne luăm apă neaparat la noi... zis şi făcut... şi Aghiutză se trezi cu 3 litrii de lichide în spate... la deal.
Ne-am urnit în cele din urmă spre direcţia Prepeleac.
Cărare care ducea prin pădure pe scări d'ale rădăcinilor... când hop Răzvan în faţă... şi hop că nu se mai zăreşte... Pagubă după el... Alina la fel... Aghiutza să nu rămână în spate a crezut că se vinde ceva bun...  De fapt era o limbă de zăpadă de săptămâna trecută numa bună de pozat... şi bulgărit pe Răzvan... până veneau şi restul... în drum spre Masivul Bucşoiu am fost întrebaţi din vale în vale pe unde ne aflăm...   La Pichetu' Roşu se făcu’ regruparea şi  pornirăm spre Prepeleac următoarea noastră oprire... 
.....................................................................
După o pauză de scris de câteva săptămâni... şi o amigdalidă cu tot tacâmu’ mă apucai să scriu şi eu cu MAAAAARRREEEE întarziere RT-ul mult promis... şi cu mii de scuze pentru întârziere plus o mică precizare pentru Radu de la Constanţa... am ajuns să mănânc peşte afumat yeeeeeyyyyy am învins fobia de peşte la conserva
Mulţam’
............................................................................................................
Hm...unde am ramas....ah da...cum ziceam primii care se aflau în frunte erau ca într-o competiţie ba se zăreau printre copaci... ba dispăreau... în fine după câteva minute am ajuns la Prepeleac sau la Belvedere... un ciot de pământ de unde se vedea în zare...   Regrupaţi Nea' Nae ne-a explicat şi ne-a arătat în ce parte urma să mergem... "acolo unde se vede băţu’ ăla"... cei mai tineri şi fără ochii mereu în calculator au văzut repede unde... era undeva sus... şi după o scurtă odihnă şi o gură mică de apă... începea urcuşul adevărat...  Partea cea mai nasoală a fost cărarea printre jnep eni... trebuia să păstrezi o anumită distanţă faţă de cel dinaintea ta... altfel te trezeai cu ceva urme de acupunctură peste faţă. Pantalonii "Mammut" portocalii ai lui Razvan care îi albanez de origine se vedeau alocuri printre jnepeni, pletos cu viteză de ţap negru şi turbat(masculul caprei negre) înainta fără să privească în spate... doar la un tras în chip al peisajului... urmat de Irina care le ştie cu plămânul (ea avea un polar portocaliu)... numai pe ei îi observam după culorile stridente.
După ce am scăpat de jnepenii vieţii...  urma căţărarea...  şi lanţurile... ce le aşteptam cu cel mai mare drag... dar erau numai 2 sau 3 şi destul de agăţătoare... am simţit cum cablul un pic ros de la vreme intra sub piele...   dar de pe stâncă pe stâncă... mi-am dat seama de starea de eroziune a Bucegilor faţă de Piatra Craiului... nu-s geolog dar în Bucegi cad mai usor pietrele ca în Piatra Craiului... se făcea un pas şi... PIATRĂĂĂĂ... de fapt era o pietricică dar încercam sa-mi aduc aminte de Măcin... şi mai scăpam un strigat din când în când...
Un pic mai sus... privind spre cărarea dinspre jnepeni se zăreau cei mai din spate... erau înşiraţi ca bobocii de raţă... şi din când în când se mai auzea vocea lui Nea' Nae în ecou pe vale în sus... ne îndruma
Cu greu am ajuns la băţul indicat... ca să urcăm oleacă pe coamă... dar când am văzut pe cei mai iuţi de picior pe unde şi-au început ascensiunea am hotărât împreună cu Alina, Mihaela, Ada şi Liliput să ne punem în fund după un deal să ne ferim din bătaia vântului dinspre Mălăieşti... şi să îmbucăm ciocolată... astfel am îmbucat ultimul Kitkat cu unt de arahide...  După o scurtă sau mai bine zis o lungă pauză... am continuat drumul... ba în vânt ba după coama de deal... ba urcuş, ba coborâş...  O vale cu zăpadă unde Alina făcea poze...  Pe mai multe dealuri se vedeau alte beţe... şi ultimul deal apărea înaintea noastră cam la aceeaşi distanţă... dar urcarea era lejeră...
Într-un moment de calm în atmosferă... norii de ceaţă mereu deasupra Bucegilor s-au retras... şi au dezvăluit în stânga noastră Releul Coştilei...  care pentru Răz şi mine ne-a reamintit de păţania cu Salvamontişti şi Ursu... în faţa mea Dani Cărăuşul cu fetele după el încerca să îl ajungă pe Răzvan... rămăsei mai în urmă să mai fac câte o poză pe ici colo...   şi într-un final... am ajuns pe Bucşoiul Mare... la puţin timp după Dani&Co... nici nu am apucat să îmi scot aparatul să le fac o poză că dispărură... pe traseu în continuare... în spate ceilalţi erau prea departe... şi ceaţa dinspre Om se arunca peste vârful pe care eram cocoţată...  Am crezut că pleacă să pot să fac şi eu o poză... la Creasta Balaurului... dar nu m-a lasat... era nemiloasă şi rece la suflet...
M-am luat după marcaj că începusem să îmi simt pielea de găină cum devine şi mai rece... am pus bateria de la aparat la încarcat... in buzunaru’ de la subpantaloni (iegari)... şi aşteptam să plece ceaţa... dar în zadar...
O mică sclipire am avut când s-a ridicat şi s-a văzut Creasta Balaurului... Şi uite aşa nu se mai vedeau cei cu picioarele iuţi...
şi am zis de ce să mă grăbesc... am redus viteza şi nu am regretat mai ales înainte să ajung pe Bucşoiu Mic unde de pe o brană denumită cumva, nu mai reţin... văzui şi Valea Morarului, în toată splendoarea ei...  o dată urcată, nu demult de morarii care morăreau în timp ce balaurii bălăureau...
Mi-am continuat traseul... fericită că am văzut de sus un traseu cucerit şi am întâlnit-o pe Mihaela care se oprise la un Snickers şi îmi dădu jumătate... MERSIIII Mihaela... apoi ea fiind în tricou şi-a continuat drumul în timp ce eu am ales să savurez cum trebuie fiecare bucăţică de baton de ciocolată cu alune... care aluneca uşor pe gâtlej în jos... nu mai conta ceaţa din jur... după care am zis hai să mă duc... mai e un pic până la căldurică şi supică... cum mă amăgea cineva când urcam tura trecută prin Amfiteatru’... când să văd mai clar... de pe Înălţimea Sa Bucşoiu Mic... căzu o ceaţă peste mine de nu văzui nici marcajul... dar nici marginea vârfului... am făcut pas cu pas până la margine... cu speranţa să văd ceva dar în deşarte... totul era alb... mat...  Nu avea rost să stau să îngheţ şi am urmat marcajul... găsit... pe creastă... marcaj împins pe o dungă de vântul dinspre Mălăieşti... dar a fost destul de uşor... mi-am amintit cam pe unde mă aflam... şi că până la cabana Omu mai era un pic... mă simţeam ca acasă...
Până la cabană în faţă şi în spate nu era fir de viaţă de om... nici nu se auzea altceva decât vântul... înainte de Bucşoiu Mic am auzit în vânt pe cei care coborâseră de pe Balaur...
Când am văzut marcajele fosforescente... deja vedeam supa caldă în faţă...
Am intrat... şi brusc baiatul cabanierului m-a condus la priciuri... să îmi caut locşorul de somnic... să îl ocup din timp... zis şi făcut m-am schimbat după ce mi-am aşteptat rândul... şi cam după vreo jumătate de oră... sosi gloata... se umplură priciurile... cei care se schimbaseră ieşiră să dea telefoane... de pe hol...că acolo era semnal...
În timp ce vorbeam la telefon... a început afară un vânt... şi priveam pe geam... şi brusc nu mai era ceaţă... se vedea clar Releul de pe Coştila...  la fel şi Valea Gaura... Am scos bateria de la încarcat... din buzunarul subpantalonilor şi am fugit afară... da chiar am fugit... şi am început să fac poze de pe o parte pe cealaltă... am avut noroc... exact când s-a terminat bateria... de la frig... ceaţa puse din nou stăpânire peste împrejurimi... şi eu îmi adusei aminte că eram foarte subţire îmbrăcată... şi am fugit în cabană de data asta de frig...
Am ajuns la timp pentru aliniere... se facea prezenţa ca la încorporare... fiecare în faţa patului ales... motivul - trebuia să se găsească 2 locuri pierdute... după aflare locurilor ascunse pe sub rucsaci cei care nu apucaseră să mănânce... şi-au potolit foamea... o dată cu ultimii care au făcut monetarul...
Sala de mese s-a umplut până la refuz... şi din senin imediat înainte să se întunece sosi şi Lilian din râpă... împreună cu Cătălins tovarăş drag de somn la înalţime... un pic zvânturaţi de pe unde urcaseră, dar barbaţi obişnuiţi cu extremul... într-un final a ajuns de a dormit cu grupul (in turele în care am fost şi eu prezentă)...
În timp ce se îmbuca în sala de mese... Pagubă îşi pregatea masa... caldă... şi deasemenea îşi amenajat propriul bar unde se putea găti... vin fiert sau ţuică fiartă...  Radu cel de la Constanţa a ales să mănâce la masa de protocol de la priciuri... şi a reuşit să mă convingă să gust... peşte afumat la conservă...Şprotul...am scăpat de o frică... apoi a scos ţuica... atât a trebuit... afară se înoptase... lumea era ori la priciuri... ori la sala de mese... aprinşi în tot felu de discuţii... şi... m-am îmbărbătat... şi am scos-o... "Apa de foc"... pe care am cărat-o după mine acest drum... licoare întoarsă de două ori... aşa de distilată încât dacă nu o gustai, aveai impresia ca era apa de izvor la cât de cristalină era... am început să îi servesc pe fiecare şi cei care refuzau... i-am ameninţat că este ziua mea şi au fost nevoiţi să ia o gură... La Nea' Nae i-a plăcut... la fel şi la Radu... şi restul lumii de la priciuri Deşi ar fi trebuit să aştept ora 0.00 am fost sigură că toţi vor fi la somn de pe la ora 22.30... aşa a şi fost... de aceea am început mai repede...
Între timp soţul Ceraselei a dat alarma în sala de mese... aşa că... abia ce deschisesem uşa am fost întâmpinată cu un dulce "La mulţi ani"
Treptat sticla a trecut pe la fiecare... şi s-a oprit la un capăt de masă vesel... unde s-a oprit şi sărbătorită cu zâmbetul pe buze...
seara a fost plină de glume, discuţii, poveşti şi Rentz...
Am jucat şi eu un Levante în locul Alinei... se mai ieşea afară din când în când pentru a se racori....dar in concluzie...licoarea de Ardeal "ii ca spirtu'"....Oboseala adunată de peste zi şi-a spus ca întotdeauna cuvântul... şi ne-am îndreptat în turmă spre somn... fiecare în patul lui... sau pe izolir pe lângă barul lui Pagubă... daaarrrr... Somn din părti...cu un Underboy în apropiere... nu te mai opreai din râs... se aştepta STINGEREA pentru a se face linişte... dar cineva adormise cu frontala aprinsă...deci...
În cele din urmă se stinse şi frontala uitată... şi somnnnn... m-am trezit de câteva ori dar nu îmi dădusem seama de ce... dimineaţa am aflat... 2 coate de la Cristina plus un cot şi un genunchi de la Emils... coatele pentru că sforăiam (am polipi + oboseală) şi genunchiu... ca îi ocupasem locul celui care plecase la proba tehnica (Emil)... dar măcar ştiu că şi Underboy a luat un genunchi... mă miram eu de ce eram aşa înghesuită... dar Emil nu s-a gandit că poate, numai Underboy s-a întins peste locul lui... Nic cel Puternic asemeni unui Mammut... hm... poate el era cel care avea nevoie de spaţiu.
HORROR dimineaţa când sunau celularele... dar nu la 7, ci la 6.... adică la ora 6... şi culmea culmilor s-a zis că nu este ora cu pricina la care se face trezirea... dar se schimbase ora şi oamenii îşi adunau bagajele... şi porneau să mănânce... restul blestemau telefonul care a îndrăznit să sune... şi încercau să prindă somnul pierdut.
Într-un sfârsit... un telefon normal... vestea la ora 7 trezirea... de ce nu puteau fi celelalte telefoane buclucaşe ca şi zeul telefoanelor care suna cand trebuia?????
Dar.. eveniment special... se ridicase ceaţa... exact când era răsăritul soarelui... toata cabana era afară la facut poze... a fost superb... un moment special în sufletul meu... 21 de ani  Am uitat de frig... de tot... chiar şi de coatele primite... după 10 min... se lăsă ceaţa la loc... dar cu toţii împliniţi că am surprins acest moment... apoi am ajuns în sala de mese unde am îmbucat o omletă şi apoi am ieşit afară la întâlnirea pentru plecare...
Grupaţi... şi îndrumaţi de Nea' Nae am pornit... dar cum am trecut de "Sfinxu" care apără cabana de vant... o vijelie de îngheţa iarba care abia se mai zărea... se simţea deja în aer răceala iernii care se apropia cu paşi repezi... în şir indian adevărat de data asta... cu distanţe egale între noi... foarte simetric am pornit pe cărare spre... Vf. Scara... din cauza ceţii... nu am reuşit să reţin văile şi hornurile pe lângă care am trecut... dar când am ajuns pe varf... am ştiut... şi s-a făcut regruparea... pe Muntele Ciubotea s-a făcut coborârea ”a la vale bre”, adică o fugă de capriţe... fiecare în ritmul lui şi în starea în care se afla... ceea ce se simţea a doua zi pe la pulpiţe şi genunchi... este altă poveste... am aflat la ce se folosesc beţele telescopice mai exact... coborârea a fost destul de palpitantă mai ales când s-a ajuns la porţiunea cu bolo-pietre... şi în momnetul când puneai piciorul în viteza pe care o aveai pluteai cu bolovan cu tot... unde... numa bolovanu’ ştia...  După mai multe regrupări... a m hotărât în momentul când ajungem... mai jos... şi nu va mai fi ceaţă să facem poza de grup... au urmat coborâri de pe stâncă pe stâncă...
Nu am prea fost concentrată la cele din jur... motive subiective a la NokiaPortocaliu dar ştiu că l-am stresat pe Dani cu apa şi faptul că tot timpul aveam impresia ca nu mai este... o mica fobie de prin Crai.
La locul cu poza de grup am stat şi am ascultat pasaje din cartea lui Emilian Cristea care descria traseul pe care noi l-am parcurs... şi pe care îl continuam în puţin timp...
În frunte iar Razvan cam portocaliu cum era, încerca să îşi testeze limitele... şi cu Lilian am luat-o la vale, ni-i s-au alaturat Alina, Mihaela....şi Silvique cu Alex adept convins al NOD-ului.  Coborârea a fost un simplu jogging dar cu o necesitate de concentrare destul de mare deoarece rădăcinile erau destul de periculoase... deoarece puteai sa faci foarte uşor o entorsă sau să îţi luxezi ceva...
Am ajuns la o cabană părăsită... cred... unde s-a făcut regruparea şi i-am aşteptat pe cei care rămăseseră la făcut poze... aici Lilian foarte curios s-a dus în recunoaştere... după ce ne-am adunat... şi am băut ultimele guri de apă... şi am început să mergem la vale să găsim casa Salvamontului... acolo ne aştepta izvorul... aici se făcu ultima regrupare... şi de aici am pornit spre Bran pe drumul forestier...
La poveşti cu Cerasela şi Emil nici nu mi-am dat seama ce repede a trecut timpul... şi am ajuns... la panoul unde tura trecută ajunseserăm... dar pe altă cărare... acolo unde pe dealuri ciupercarii îşi câştigau existenţa, acum nu prea mai aveau cum... se apropia iarna...
Din nou pe jos... până în Bran... prin satul unde ca ciupercile apar vile si merţane... d'ale Mammuţilor...
Povestind am ajuns repede în Bran unde ne-am oprit mai mulţi la o bere aşteptând autobuzul care plecase la 10 minute după ce am ajuns... dar cu Brăilenii şi cu cei care se grăbeau...
La masa de la terasa... au început discuţii foarte aprinse în legătura cu ce antivirus este mai bun... Silvique a fost cea care a fost "convinsă" în cele din urmă... aşa zicea ea... dar nu ştim ce a ales... NOD-ul sau Bit-ul... eu am fost de neclintit... tot cu Nortonu am rămas.
Sosi şi vremea busului... după ce ne-am umplut burţile cu ce trebuia... i-am lăsat pe Dani şi Răz cu fetele... vroiau să viziteze Castelul... decizie discutabilă... mai ales când am auzit cam cât ar fi biletul... chiar dacă eşti student.
Înghesuţi ca sarmalele... restul care erau în picioare... Mihaela şi cu mine nu prea deoarece ne ţinuse Liviu loc în spatele lui... cadou de ziua mea
Dupa vreo 45 min... Underboy mai amorţea din când în când... dar noh... am ajuns la Braşov, ne-am cumparat billet fiecare şi am mers într-un local lângă gară la o pizza.
Local... unde fiecare se mira cum de nu ne-au dat afară la ce bocanci curaţi aveam... şi haine pe măsură... baia a fost un rai pe pământ ne-am schimbat şi am mâncat pizza în pace fără nici o grijă...
La această masă nu au mai fost discuţii despre antiviruşi... doar despre vârsta fiecăruia...
La sfârşit fiecare s-a grăbit la trenul care îl ducea spre casă... şi numai de un La revedere foarte rapid a mai fost timp...
Mă tot uitam la ceas... Dani & Co nu apăreau... m-am pus la rând să fie mai util de cumparat bilete... dar nimik... la 16:12 pleca trenul... ma tot uitam la ceas... se făcu 16:10... am înjurat şi am luat-o la fugă spre tren, problema era că legitimaţia de transport a lui Ada a rămas la mine... am stat pe peron... nu-i zăream... m-am dus în faţă şi am urcat în tren atunci când am auzit locomotiva fluierând...
Era supracontrol la urcare... şi mi-a cerut biletul... văzând că era îmbrăcată ca un om normal... am refuzat... pas greşit... dar în acel moment i-am vazut pe ai mei... şi am început să le fac semne disperate dintr-un capăt în celălalt al trenului... până am căzut de pe scări... controloarea nu a mai insistat... a crezut că sunt nebună...
În cele din urmă au rezolvat să îşi cumpere bilet din tren... în ceea ce priveşte Lili a ajuns cu bine şi ea la Bucureşti cu mici dificultăţi întâlnite dar totul a fost oki...
Spre Cluj personale plictisitoare... cu somn pe ele doar după ce au coborât negrii mititei în nu stiu ce staţie... dar mare minune duminica aceea a fost o zi în care Răzvan s-a abţinut de a face mişto... MULŢUMESC  La Cluj ploaie torenţială... taxi spre casă... duş şi somn de voie...

Poze: Dani, Răz şi Aghiutză

Componenţa turmei:

Brăila: alina_maria (Alina), curls (Cerasela), gabig (Gabi), kya (Corina), aloys (Alois)
Braşov: nycbv (Nicu), Mihaela, mugur_m (Mugur)
Bucureşti: dinudr (Dinu), frg (Mihaela), gabriella (Gabriela), tataieg, strunf, silvique_ms (Silvia), Alex, izo24mer (Irina), Liviu, emils (Emil), underboy (Niky), valentin_c (Valentin), paguba, lilian_marius (doar în ziua a doua)
Buftea: seba
Cluj: shatterhand (Dani), Lili, Ada, Aghiutza (Andreea)
Constanţa: cristina_sassu (Cristina), Selena, raduq (Radu) Galaţi: adrias (Nelu), Cristina, Gabriel
Sfantul Gheorghe: Jutka, Raymond
Timişoara: Răzvan