(A doua zi de) Crăciun pe Piatra Craivii...

Păi... m-am gândit să fac şi eu un mic raport de tură al unei plimbări din data de 26 decembrie 2006... atunci când au fost acele zile senine... când nu m-am putut abţine să nu ies din casă...

După ziua de 25 care de fapt a fost o zi de recuperare... chiar era nevoie de una de genul... am zis să fac o mică plimbare pe lângă Albă Iulia şi să testez un aparat foto mai nou... cu această scuză l-am convins pe Alin să “ia maşina” de la ai lui cu condiţia ca după vreo 3 ore estimate de mine să ne întoarcem teferi acasă... zis şi făcut... pe la ora 12.30 plecăm în viteză din Albă Iulia în direcţia Bucerdea Vinoasă...

Din experienţele de acum câteva veri... teoretic ştiam traseul... doar că în toamna lui 2004 am ajuns prin mărăcini de măceşi ca un deştept “ştia drumul”... iar acum o vară când s-a făcut şantierul arheologic am zis cu arheologul şef să luăm o scurtătură... şi am ajuns să facem un traseu de genul Dealu Prostului de la Gură Diham dar mai abrupt un pic... şi mai lung plus o scurtă bălăureală pe unde mistreţii îşi au sălaşul... pe lângă toate astea aveam şi casa în spate cu conserve pentru o săptămână... dar asta fu atunci... când am coborât am văzut de fapt care era traseul... nemarcat din păcate...

Cu chiu cu vai îmi amintii drumul de căruţă care trecea prin livadă de meri pe lângă casa unui om... fără poame din păcate... şi începurăm urcuşul... cu mici priviri la ceas... şi ceva priviri de neîncredere care s-au adeverit din păcate în ceea ce privea timpul... degeaba explicăm că nu mai avea nici un sens...

Privind prin jur găsirăm marcaje... şi am rămas uimiţi că existau... nu era ceva oficial dar cred că erau puse acolo de oamenii cu cap... şi cu milă faţă de cei care se pierdeau de obicei... cea mai tare chestie este că... dacă întrebi un sătean de prin împrejurimi... nu îţi poate zice cum poţi ajunge pe Piatra Craivii... ciudat

Din măr în măr era un triunghi alb ca varul... apoi cărarea te duce pe o alee împrejmuită cu ceva boscheţi mari... habar nu am ce fel de plante sunt dar nu poţi să te abaţi de la drum printre ele e imposibil... din loc în loc mai vezi pământul raşchetat da râtul mistreţilor care cred că şi iarna îşi au drumul pe acolo...

Trecând de aleea mistreţilor... începea un drum forestier forjat... şi alte încurajări că vom ajunge la timp acasă... deşi... slabe şanse... chiar îmi doream să urc undeva... în apropiere...

La cei 1083m pe care îi are Piatra Craivii se poate uşor observă din Albă Iulia... cum eşti la stadionul cetate priveşti spre Miceşti şi vezi un vârf ascuţit în depărtare... de asemenea dacă vrei să vezi şi să cunoşti istoria ei... la Muzeul de Istorie de după Catedrala Reîntregirii găseşti un culoar rezervat relicvelor şi nenumărate poze de la săpăturile arheologice... săpături care în fiecare an aduc la iveală bucăţele din istorie. Acum două veri am participat şi eu pe acolo şi a fost o experienţă pe care aş repeta-o veri la rând... sentimentul să ţii în mână un ciob de oală spart care în trecut pe vremea dacilor servea la mâncat este magnific... să vezi cum a evoluat societatea după straturile de pământ... sau să vezi o cetate construită în vârf de stâncă...

Urmând cărarea... deal după deal eram tot mai aproape... soarele ne veghea şi nu era deloc urmărit de vreun fir de norişor... şi zăpadă care de Crăciun lipsea... începea să apară după bolovani...  apoi treptat sub tălpi... dacă nu vine zăpadă la noi...  mergem noi la ea:)

În stânga se poate observa un ciot de stâncă la baza căreia este o peşteră... ceva cioban zicea că se ascundeau haiducii sau ceva fugari ai unor regimuri demult apuse... tot aşa se auzea de o peşteră chiar pe Piatra Craivii unde sălăşuia un balaur (aşa se speriau copii de pe acolo)... tot despre acea peşteră se auzea că ar fi foarte adâncă şi că ar găzdui un lac în interior şi când ar fi fost cetatea în asediu... oamenii se adăposteau pe acolo... am găsit una vara trecută în 2005... dar era înfundată

În drum trecem pe lângă o stână unde totul e pustiu... vara latră câinii şi dau târcoale celor care stau cu cortul şi le mânca mâncarea dacă nu este postată într-un copac în apropiere: D... iar ciobanu plimba oile ba la deal ba la vale... strigând ca un roacker metalist înrăit...

În drum găsit un izvor care spre mirarea noastră nu era îngheţat complet... nu mă pot abţine şi fac poze...: D

Apoi după acea scurtă pauză de adăpat... mai urcăm 10 minute şi ajungem la afişul nou postat cu detalii privind locul pe care urma să îl vizităm... zăpadă începuse să fie tot mai mare precum înaintăm spre deal... făcurăm un alt popas... la un alt izvor de data aceasta îngheţat... ca apoi să căutăm urcarea spre creastă...

Marcajul nu se prea vedea... datorită eroziunii şi timpului... dar amintindu-mi l-am găsit... şi cu dificultate că nu aveam mănuşi... graba şi bucuria că mă duc a făcut să le uit... doar bocancii şi pantalonii erau echipamentul corespunzător... cred că Nea’ Nae m-ar fi tocat de vie: D... poze nu am prea făcut de frică să nu scap aparatul său să îl lovesc de stânci la urcare... dar vara aşa apare... dar în vârf am scos aparatul... şi am tras în chip împrejurimile... după vreo 20 de minute...

De sus se vedea până hăt departe... chiar şi Făgăraşii... am rămas şocată... în vârf este o cruce... de ce este pusă nu ştiu... din păcate nu am găsit locul deoarece era sub zăpadă... dar încă se mai găsesc urme din zidul de cetate care a fost pe acolo... în schimb am găsit urme de câine prin zăpadă... cred... nu mă gândesc la alte animale că poate nu mai urc altă dată: D

Se vedea şi Piatra Ceţii un alt site arheologic... şi se vedea şi Mamutul... dealul Mamut... un deal pe care se urcă tot de prin Albă Iulia nu ştiu de ce este denumit aşa dar.. noh...

Peisajul a fost superb... nici eu şi nici Alin nu am regretat... chiar dacă nu am ajuns la ora promisă... dar să vezi de pe un deal de 1083 m Făgăraşii... a fost unic pentru mine... şi faptul că nimic nu mişca în jurul tău doar vântul adia din când în când...

După mai multe trageri în chip... am hotărât să coborâm... un pic mai greu pentru mine din lipsă mănuşilor dar m-am descurcat şi pentru a tăia cărarea am tăiat un pic şi din creastă... şi am bălăurit la vale că roboţii că iar bocancii şi-au făcut treaba sadică de a mă jenă...

Graba asta a făcut să îmi încalc promisiunea faţă de nea doctorul şi să fac oleacă de jogging... cu aparatul în mână... rucsacul în spate şi Alin mereu cu ochii pe ceas... timp record... coborâre în 40 de minute de la poalele crestei... după ce urcarea a fost de vreo 2 ore şi ceva... poate chiar trei cu opririle la făcutul de poze...

În timpul maratonului soarele pălea treptat... şi inima mi-i se făcea din ce în ce mai mică pentru că am îndurate o noapte de vară pe acolo cu mistreţii mişunând după ce focul se stinse... şi eu aruncai şosete în jurul cortului să simtă miros de om...: D... cred că de aceea am uitat de durere şi fugeam de rupeam pământul să ajungem la maşină... adică eu... că Alin era cel contra timp... la ora 17.00 porneam înapoi spre casă...

A fost un mic raport de tură... al unui loc de care mulţi nu au auzit... şi toţi la început cred că este vorba de Piatră Craiului... este doar o surioară de-a ei... de pe lângă Albă Iulia, Piatra Craivii... cred că aparţine de lanţul Trăscăului... nu sunt sigură... şi este o relicvă a istoriei... şi nu e prea umblat de lume... e acolo în văzul tuturor...