Sic...

Duminică de toamnă târzie, soarele abia mai încălzeşte pământul… plantele îmbătrânite de arşiţa verii stau zrgibulite şi îngălbenite aşteptând bruma…

Păşind pe lemnul uscat al podeţului din Sic… simt ca şi cum intru într-o altă lume… o lume ce nu se aseamănă deloc cu o zi din viaţa de zi cu zi… e un loc izolat de societate… de vise… de idei şi gânduri deşarte… încet se face trecerea iar foişorul e ca o insulă în marea de stuf ce se întinde în zare…

Cerul asigură contrastul dar în acelaşi timp colorează o vară unde lanul de grâu parcă ia foc…

aici stuful încă din depărtare, dansând în ton cu poftele vântului, te cheamă să te pierzi…

ca un străjer, falnic observatorul din Absolom veghează asupra stufărişului….

iar podeţul este singura cărare prin junglă…

tot mai aproape de centru… simţi o rătăcire iar adierea vântului devine mai puternică la fiecare bătaie a stufului... o armată de suliţe apără îmrejurimile…

doar noi vietăţi cu mâini şi picioare... cu poveşti şi lumi diverse păşim prin lan...

culegem roade...

visăm ... iubim...

dorim...

ne amintim ...

zâmbim...

reflectăm...

suntem sinceri... dar atenţi... blânzi...mereu happy... într-o simplă zi de duminică...

... la Sic